Cotnărenii sunt oameni harnici şi gospodari, mândri de rădăcinile lor adânc înfipte în acest pământ binecuvântat. Trăim într-o zonă rurală pitorească, cu un potenţial imens din mai multe puncte de vedere.
Comuna Cotnari, cu o suprafaţă de 10 499 ha, este situată la contactul Podişului Sucevei cu Câmpia Moldovei, la intersecţia paralelei de 47˚21’ latitudine nordică cu meridianul de 26˚25’ longitudine estică. Ca aşezare geografică, comuna Cotnari se află în partea de nord-est a ţării.
Cotnariul aparţine judeţului Iaşi, parte integrantă a Regiunii de Dezvoltare Nord – Est.
În componenţa acestei comune intră satele: Bahlui, Cîrjoaia, Hodora, Horodiştea, Cireşeni, Zbereni, Făgăt, Valea Racului, Iosupeni, Lupăria şi Cotnari.
Din punct de vedere administrativ, comuna Cotnari este poziţionată la
o distanţă de 44 km de municipiul Iaşi.
Comuna Cotnari se învecinează la nord cu comuna Cepleniţa, la nord–est cu comuna Coarnele Caprei, la est cu comuna Belceşti, la sud cu comuna Cucuteni, la sud-vest cu comuna Todireşti şi la vest cu comuna Sireţel.
Depozitele geologice care alcătuiesc relieful comunei Cotnari care
aflorează pe platouri, versanţi, terase şi văi aparţin Sarmaţianului inferior
(Volhinian), Sarmaţianului mediu (Basarabian), precum şi Cuaternarului, fiind constituite din marne, nisipuri, argile şi intercalaţii de gresii subţiri.
Numele localităţii, din aprecierile făcute de Nicolae Iorga, ar deriva de la „COT”, cot de deal ori cotună, care priveşte coţitul vinului.





