Istorie

Însuși Dimitrie Cantemir avea să scrie în “Descriptio Moldaviae” despre aceste “podgorii sfinte”, iar Mihail Sadoveanu scria că podgoria Cotnari a fost mereu dăruită cu “bună potrivire de oameni înțelepți și de la natură”. Într-unul din romanele sale autorul Păstorel Teodoreanu se întreba: „Ce ar fi pământul fără soare şi bucătarul fără har, literatura fără sare, Moldova fără de Cotnar”. Şi Cezar Petrescu, fiu al Cotnariului, una dintre cele mai mari personalităţi ale comunei, autor a numeroase romane, nuvele şi piese de teatru spunea că „Vinul de Cotnari are mirosul amărui ca parfumul frunzelor de nuc.”