Astăzi, 16 februarie, la Biblioteca Publică Cotnari, am citit împreună, tot așa cum, cu secole în urmă, oamenii se adunau și citeau cu glas tare și discutau despre cele citite și auzite. Am reluat astfel un exercițiu al democrației și dialogului, dar și un moment al bucuriei și al copilăriei. Lumea este o fabulă, o poveste, spun filosofii. Iar umanitatea se transmite prin poveștile pe care ni le spunem, până când, la rândul nostru, ajungem să povestim nepoților noștri cum era pe vremea noastră, ce mari adevăruri am trăit și am încercat, după puterile noastre, să învățăm. Așadar, propria poveste, unică, irepetabilă.
Poate că pentru fiecare dintre noi există o poveste, scrisă special pentru viața noastră, pentru drumul nostru, iar magia și stranietatea lumii acesteia ne amintesc mereu, când ne așteptăm mai puțin, frumusețea faptului simplu de a fi.
Despre toate acestea, am gândit astăzi și am simțit, alături de prietenii bibliotecii prezenți la ZICI (Ziua Internațională a Cititului Împreună): doamna Sînziana Popescu, care ne-a citit prin Skype, cu răbdare și generozitate, o poveste întreagă, doamna educatoare Nina Herghelegiu, ce ne-a încântat cu un fragment din Micul prinț și doamna director Costea Aurora, care ne-a recitat o poezie, cu un real talent actoricesc, și ne-a vorbit foarte frumos despre bucuria lecturii.
Astăzi, așadar, am citit împreună – copii, părinți, educatori, autori – din toată România. Iar la un moment dat, copiii și părinții din Cotnari au șoptit, la urechea persoanei din dreapta fiecăruia, titlul poveștii pe care o consideră cea mai frumoasă.
Îndrăznesc să continui această șoaptă și să vă întreb și pe dumneavoastră care a fost povestea care v-a făcut să visați cel mai mult?
