Din cele mai vechi timpuri, vinul de Cotnari s-a bucurat de o binemeritată faimă, transformându-şi de-a lungul secolelor de existenţă numele în renume. Vinul de Cotnari, şi în mod deosebit Grasa de Cotnari, era denumit „vin domnesc” din care aveau permisiunea să bea voievodul, regele şi împăratul. Aceasta se datora faptului că vinul din Podgoria Cotnari s-a obţinut întotdeauna pe baza unor tehnologii distincte, în urma unei coaceri îndelungate a strugurilor, aşadar în antităţi mai mici, datorită producţiilor reduse de struguri la unitatea de suprafaţă, consumându-se după o perioadă îndelungată de maturare, care, evident, presupunea pierderi de producţie.
La manifestările internaţionale sau naţionale, congrese, concursuri sau expoziţii de vinuri la care au fost prezente soiurile realizate la Cotnari, vinul a primit elogii şi cele mai mari distincţii, însoţite de aprecieri deosebite. I. C. Teodorescu evidenţiază că „pe o carte de vinuri de la Veneţia, datând din secolul al XV–lea, Grasa de Cotnari se afla în frunte, marcată cu preţul cel mai ridicat al produselor comercializate pe atunci”. În acelaşi timp, medicul care îl trata pe Ştefan cel Mare, Mateo Muriano, lăuda dogelui de Veneţia, la 1502, vinul de Cotnari servit la masa domnitorului şi pe care îl compara cu unul dintre cele mai faimoase vinuri italiene.
La jumătatea secolului al XVII-lea, în anul 1641, episcopul Pietro Diadoto, care a vizitat Cotnariul, scria: „am vizitat regiunea Cotnarilor, aşezată pe o vale, între coline, deasupra unui lac … în acest loc sunt vii în foarte mare număr, pentru că acest teren face cel mai bun vin din toată ţara”.
Ţarul Rusiei, Petru cel Mare, cu ocazia vizitei de la Iaşi din 1711, minunându-se de superioritatea vinului de Cotnari, după cum spun cronicarii: „nu se mai oprea din laude, zicând că asemenea vin minunat nu a cunoscut până atunci”.
Ambasadorul francez la Constantinopol, Des Alceura, afirma în 1752 că vinurile de aici, pe măsură ce se învechesc, se îngroaşă, fiind „… cel mai delicat pentru stomachurile evghenicoase şi subţiri decât toate vinaţurile din părţile uropeneşti şi a Mării Albe” şi, puţin mai târziu, un alt francez, A. Jullien aprecia că „vinurile de Cotnari sunt printre cele mai bune din lume”.
Într-o lucrare apărută la Paris, în anul 1845, vinul de Cotnari este prezentat drept unul dintre cele mai bune din Europa, rivalizând cu cel de Tokay (J. A. Vaillant). Acesta era adesea considerat superior vinurilor de Rin, fiind denumit „perla Moldovei” (Soutza, 1850).
Renumitul oncolog german, W. Hamm, în 1868, în Das Wieinbuch, Leipzig, aprecia o probă de vin ca fiind „cu desăvârşire sănătos, extraordinar de focos, tare şi aromatic”.
O cronică rusească din 1885 consemna că la Cotnari se fac cele mai bune vinuri din Moldova.
La Expoziţia Internaţională de la Viena din 1873, vinul de Cotnari obţine Diploma de Merit. Aceeaşi maximă distincţie este primită la Expoziţia de la Budapesta ce avea loc cu unsprezece ani mai târziu, iar la Expoziţiile Universale de la Paris din anii 1889 şi 1900, vinul de Cotnari primeşte Grand Prix-ul.
În Grand Dictionnaire Universel du Siècle, Paris, tom XV, pagina 1040, printre cele mai vestite podgorii ale lumii, se citează şi Podgoria Cotnari din Moldova.
Distincţii, aprecieri elogioase s-au înregistrat şi în secolul al XX-lea.
În perioada interbelică lucrurile s-au complicat. Pe de o parte podgoria intră în declin şi se remarcă totuşi câţiva proprietari mijlocii, iar pe de altă parte se afirmă noi podgorii, atât în Moldova cât şi în celelalte zone ale ţării.
Faima vinurilor de Cotnari se reînvigorează odată cu înfiinţarea Întreprinderii Agricole de stat, care reuşeşte să valorifice superior tradiţiile anterioare, plantează aproape întreaga suprafaţă favorabilă din podgorie şi ridică parametrii vinurilor de aici la cote maxime. O forma mai evoluată a acesteia este SC Cotnari SA cu sediul în satul Cotnari, judeţul Iaşi. Alături de aceasta, vinul de Cotnari mai este produs şi de o serie de producători privaţi din comuna Cotnari, care deţin crame private şi care continuă tradiţia vinificării.
